Noi traim in tarcuri. Tarcuri personale. Fiecare om e un tarc.

Suntem adaptati propriului tarc.

Micul univers creat, exact ca la o veritabila stana,  cu propriile noastre mirosuri, cu propriile noastre dejectii interioare, traite intens dar... numai pentru noi. Fara sa mai schimbam aerul...

Dar trebuie sa stim ca oricum am face, in exteriorul nostru putoarea asta se simte...

Ne-am invatat sa ridicam garduri in jurul propriei fiinte si sa traim doar inautru..chipurile protejati de agresiunea "celuilalt", care ar putea oricand sa ravneasca mioritiq la avutul nostru. Avut pe care trebuie sa-l acumulam...intotdeauna cu orice pret...mecanica acumularii fiind un secret personal atunci cand e vorba de apropiati si totdeauna o lauda fantastica fata de cei care cu siguranta... "nu ne pot da in gat".

"Intorcandu-ne la oile noastre", nu sesizam un lucru: ca ele, oile, sunt tot mai slabe si mai sfrijite  si ca nu au cum sa supravietuiasca daca nu le lasam odata sa pasca si in afara tarcului, pe plaiuri insorite, pline de...idei.