Institutia cuvantului de onoare s-a evaporat....

 

Inainte, cand uniforma trecea din registrul militar in permisie, in zona lumii de rand, isi raspandea unul din cele mai importante componente: respectul. 

In lume respectul crestea. Pentru ca se garanta ONOAREA!

 

Pe masura ce s-a uzurpat constructia sufleteasca, si mai ales cea culturala a omului in imediat urmatoarea etapa de dupa industrializarea capitalista, adica industrializarea si nationalizarea comunista, ESENTA UMANA s-a deteriorat pana la disparitia respectului si implicit al onoarei. Uniforma s-a transformat din ceva de admirat in ceva de detestat. Din purtatoarea unei etichete scortoase cu iz de Paris, intr-o carpa detestabila cu gust de gulag.

 

Onoarea este un compus alcatuit din educatie timpurie, socializare adecvata in comunitate, respect pentru regula si lege, altruism si respect de sine. Sunt valori fundamentale pe care numai familia (in sensul unei familii sanatoase, cu principii morale) si primii ani de scoala le pot sadi, respectiv cultiva.

 

Din nefericire, comunismul a bulversat valorile familiale amestecand urban cu rural si distrugand valoarea intrinseca educatiei, instaurand o educatie din surogate, falsuri si imposturi.

 

Pe cale de consecinta, respectul a disparut, si odata cu el onoarea!

 

Cuvantul de onoare era o garantie suprema impusa de persoana care il invoca. Beneficiarul garantiei din momentul invocarii nu-si mai facea probleme.

 

Azi sa ne uitam cat de corodate sunt cuvantul, onoarea si respectul. Deci s-a desertificat orice speranta de a se recompune o garantie asa cum era odinioara "cuvantul de onoare". 

Azi, a-ti da cuvantul de onoare este lipsit de forta de a convinge... Avem chiar tendinta de a apasa..."cuvantul de onoare"...astfel incat celalalt sa reactioneze cumva si sa inteleaga ca e serios ceea ce invoci tu! Si cu toate astea, lipsa de forta se simte...dubitabilitatea exista. 

 

Fara sprijinul moral al acestor tipuri de mecanisme sociale, societatea nu are cum a se regenera.