Societatea noastra romaneasca este o societate divizata politiq, cultural, social, etq.

E o retorica ieftina ce am spus, pentru ca e normal sa existe pluralitate de pareri, idei, doctrine intr-o societate. 

Da! Dar daca pornim de la acest lucru normal pana la urma, si privim mai departe arhitectura sociala, observam ca in Romania divizarea capata conotatii rebelionare. Totul e ultimativ-excluziv. Principiul "cine nu e cu noi este importiva noastra", functioneaza la parametri paroxistici. 

Divizarea nu permite coagularile in diferite domenii sociale astfel incat sa poata aparea directii coerente pe termen mediu si lung, pentru o navigare corespunzatoare a societatii. Lipsa culturii este una din principalele vine, iar mediul toxiq oferit de media nu creaza premise imbucuratoare in viitorul apropiat.

Astfel, pentru o societate in stare molecular-eterogena, schimbarea de paradigma politica cred ca ar fi de bun augur. Iar pentru asta am cinci importante argumente: 

(i) Sistemul actual republican, da putere partidelor, dar partidele sustin prin insusi actul lor divizarea sociala, in sensul ca se ocupa de anumite probleme doctrinare, de anumite probleme sociale ale anumitor segmente sociale, fiecare partid adresandu-se votantilor sai. 

Pana aici totul e absolut normal! Dar cum spiritul romanesq este unul de excludere, se salvgardeaza tot mai mult si se accentueaza sciziunea ci nu acceptarea diferentei dintre oameni. 

Partidul pe cale de consecinta se adreseaza in general numai unui segment de populatie, bine vizat, pe care il opune unui alt segment de populatie atat din punct de vedere social cat si al sumumului format din nevoie-idee-doctrina. 

Numai ca aici neajunsul inter-relational romanesq, face ca opozitia fireasca politica sau sociala sa fie o opozitie de cele mai multe ori violenta. Problema in situatia asta provine din lipsa de consesnsualitate sociala...pentru ca doctrina trebuie sa difere tot timpul in functie de segmentul careia i se refera. 

Totul e corect teoretiq pana la momentul intalnirii cu excluderea, atunci cand segemente de societate aderente anumitor idei politice, se plaseaza violent-opus celeorlalte segmente social-politice. Astfel doctrina se adapteaza la oameni ci nu oamenii la doctrina. Acest lucru dand mii de doctrine pentru mii de segmente sociale.

Spre deosebire de aceasta dihotomie social-politica ce ne este oferita de actualul sistem republican (cu toate specificitatile sale romanesti), monarhia ar forma un punct de adresare general, spre intreaga societate macar din punct de vedere socio-cultural. Deci ar putea exista un adapost comun socialmente, politicului ramanadu-i sa-si desfasoare competitia strict pe spatiul doctrinar iar moharhia sa creeze fundamentul consesnual social.

 

(ii) Un alt argument ar fi nationalismul. In sensul aratat pana acum, al dezbinarii continue a societatii, un sentiment patriotiq national ar fi extrem de necesar. Numai ca simbolistica unui astfel de argument e confiscata de totalitarismul suferit in istoria recenta si de extremismul actual ce isi are, culmea, radacinile in acelasi national comunism nu de mult apus.

Casa Regala, ar putea readuce acest argument sub auspiciile increderii, si l-ar decupla de la doctrina ce l-a maculat continuu in ultimii 60 de ani. Regele/regina fiind un simbol national prin definitie.

 

(iii) Nu putem fi naivi incat sa credem ca uzurparea economica, spaga sau tarele corupatoare ale societatii republicane de azi vor fi abolite. Dar monarhia ar puteaingloba, actul coruptiei in interiorul sau, asta daca pica in pacatul coruptiei...

Ideea e ca atunci e posibil ca actul coruptional sa se manifeste in interiorul unui singur mecanism. 

Acum coruptia se produce in interiorul mai multor mecanisme: politice, administrative, sindicale, iar incrancenarea disputarii resurselor pe cai coruptive, creaza o preocupare focusata pe lupta pentru castigarea acestor resurse cu orice pret, ce de fiecare data lasa deoparte societatea, excluzand-o cu buna stiinta de la activitatea democratica.

Astfel, arbitrul moharhiq ar putea oricum sa mai diminueze sau sa confiste total actul de coruptie. 

Diminuarea ar fi o datorie imbracata in simbolism si apriori necesara pentru monarhul raspunzator, iar confiscarea, adica folosirea actului coruptional care ar putea tenta casa monarhica, ar avea consecinte interne si in acest caz s-ar confrunta cu o probleme de imagine mult prea greu de purtat, monarhia fiind prin excelenta un produs cu continut imagistiq major.

 

(iiii) Lipsa mai mult decat clara a alternativei politice de azi. 

Politicul a creat deja sisteme transpartinice, izoland practiq sistemul politiq de societate si creandu-si o casta indestructibila ce nu lasa posibilitatea de regenerare, de ajustare a societatii dupa nevoile sale, neexistand nici cea mai mica portita pentru crearea vreunei alte alternative politice, si impingand societatea la a alege doar din casta deja formata.

Astfel, altrenativa monarhica, ar avea argumetul principal, ca nu are legatura politica cu actuala casta politica si nici cu trecutul ei dubios si ar putea veni pe un fond sumbru al dezamagirii, ca posibilitatea imaculata regenerativa.

(iiiii) Nu in ultimul rand, am sa invoq argumentul aproape uzat al faptului ca perioada monarhica, cu exceptia derapajului carlist (Carol al II-lea), a fost nu una dintre cele mai faste, a fost chiar cea mai fasta peroiada a Romaniei. Si utilizez aici comparatia simpla: din 66 de ani de monarhie, majoritatea acestor ani au produs o perioada fasta greu de egalat in prezent, pe cand in cei 65 de ani (pana azi) de republicanism, degradarea societatii, si distrugerea valorilor fundamentale ale societatii sunt tragiq evidente.