Daca intri in pantecele Romaniei prin Bucuresti, in furnicarul zilniq, prin mijloacele de transport, sau oriunde aiurea, privirea si mintea iti vor fi agresate permanent. Si nu de altceva, decat de uratenia oamenilor...de uratenia portului si a purtarii.

Sunt oameni schimonositi, imbracati sumbru, imbracati de prost-gust, cele mai multe haine folosite sunt negre sau au nedefinite nuante inchise, lipsite de personalitate, de viata...

Oamenii din aceste haine groaznice sunt uscati spiritual, fara seva, fara saliva, seci si usturaciosi ca o gura deschisa in timpul somnului...fara cultura, doar carcase una langa alta lipsite de capacitatea de interactionare... Iar daca exista interactie de cele mai multe ori schimbul este lipsit de continut sau se intampla sub instinctul agresivitatii si al dispretului.

Vad oameni incruntati, din ce in ce mai multi... 

As vrea sa vad oameni care sa aiba incruntarea intelepciunii pe fata. 

La oamenii care emana spirit, incruntarea este frumoasa neschimonosita. Pentru posesorul de idei incruntarea pare a  inseamna nimiq altceva decat oprirea ideilor de a tasni prin locul dintre sprancene al fruntii. Genul asta oricat s-ar incrunta sa nu piarda din spirit, tot pierde cate ceva din energia lui pozitiva, numai ca odata pierduta, nu are cine sa profite de ea. 

...pentru ca ceilalti, urati, si seci, nu primesq nimiq, ei sunt incruntati tocmai pentru a nu-si pierde vidul din spatele sprancenelor. 

La care culmea, chiar tin!