Octombrie 2009

    El creaza agenda noastra publica, el ne creaza sentimentele, el ia deciziile, el ne organizeaza vietile, el ne ofera relaxarea (?)....

Nu conteaza ce faq ministerele politice de resort, si nici politicianul prim ministru propriu zis....televizorul e cel de incredere!

Si avand in vedere ca toate televiziunile..cu mici exceptii...se pliaza pe acelasi tip de mesaj. Directia in care ne uitam, e clar, si mai intotdeauna una si aceeasi si care, pentru unii inseamna GROAZA (ma numar printre ei)...

      Institutia cuvantului de onoare s-a evaporat....

Inainte, cand uniforma trecea din registrul militar in permisie, in zona lumii de rand, isi raspandea unul din cele mai importante componente: respectul. 

In lume respectul crestea. Pentru ca se garanta ONOAREA!

Pe masura ce s-a uzurpat constructia sufleteasca, si mai ales cea culturala a omului in imediat urmatoarea etapa de dupa industrializarea capitalista, adica industrializarea si nationalizarea comunista, ESENTA UMANA s-a deteriorat pana la disparitia respectului si implicit al onoarei. Uniforma s-a transformat din ceva de admirat in ceva de detestat. Din purtatoarea unei etichete scortoase cu iz de Paris, intr-o carpa detestabila cu gust de gulag.

    O sa vorbesq despre cuvinte. Depre anumite cuvinte.

Acestea sunt niste cuvinte care se aplica la persoana, la individ...nu la un grup social distinct cu reguli si cutume sau...pur si simplu un grup aiurea asociat.

Ceea ce voi vrea sa semnalez aici este faptul ca dincolo de forma, dupa cum stim fiecare cuvant are si un continut, ba chiar unele si o anumita incarcatura. O tensiune care creaza motricitate pentru individ, sau chiar pentru societate.

Alienarea noastra constanta si concertata din ultimii 20 de ani, a consumat esenta acestor cuvinte la care vreu sa ma refer.

Acum aceste cuvinte sunt lipsite de semnificatie, sunt goale de continut, nu sunt deloq aplicabile la individ...cel putin la individul roman.

...Pentru ca prin constructia lui de acum si prin degradarea lui continua in timpul postrevolutionar scurs, fie suntem nevoiti sa asteptam continuu fara rost, fie nu avem cum sa schimbam nimiq din structura lui, si pentru ca nu avem ce face, statul e cel care trebuie sa ne construiasca cele mai importante lucruri ce tin de viata noastra cotidiana.

Am sa incerq sa dau o explicatie! 

    In sfarsit!

In sfarsit, Mircea Badea a recunoscut ca uraste! 

"Mult si infinit"!

El gasind ca viata "l-a reconfigurat pana si pe el" si ca acum e capabil de ura!

Ce nu intelege el, este faptul ca pe toti meseria, serviciul, ne reconfigureaza intr-un fel sau altul, trebuind sa facem acelasi lucru in fiecare zi.